|
Olimpiada Naţională de Pregătire Sportivă Teoretică Baia Mare, 19-22 aprilie 2016 |
|
Despre noi... Îmi face o deosebită plăcere să vă urez bun venit pe plaiuri maramureșene, într-un spațiu de legendă unde rodește veșnicia. Sunt onorată că Maramureșul este gazda Olimpiadei de Pregătire Teoretică Sportivă, competiție care pune în evidență performanțele elevilor și ale dascălilor de pe aceste meleaguri, cultivă valorile, pentru desăvârșire etică, morală și profesională. Valoarea învățământului sportiv este dată de profesionalismul, dăruirea și noblețea profesorilor care formează caractere, insuflă valori și stimulează performanța, iar cei mai norocoși sunt elevii care prin antrenamente asidue, dedicație și perseverență, dau noi valențe învățării. Olimpiada reprezintă o adevărată provocare spirituală care deschide orizonturi noi pe drumul valorificării științei de carte, luminând mintea ageră și sufletul curat al participanților, oferă acel fundament de încredere şi cunoaştere de la care trebuie să pornim în marea aventură a existenţei, a învăţării continue... Vă felicit pentru ambiția de care dați dovadă în toate competițiile vieții și, pentru efortul pe care îl depuneți zi de zi pentru a fi învingători, meritați recunoștința noastră. Sunt convinsă că în aceste zile, la Baia Mare, va triumfa valoarea și spiritul de echipă, iar substanța rezultată va fi prietenia și satisfacția muncii pe care ați depus-o pentru a ajunge la performanță. Vă invit ca, după desfășurarea probelor de concurs, să vizitați Maramureșul, să descoperiți aceste locuri binecuvântate și oamenii cu sufletele lor calde și primitoare, pentru a vă bucura de farmecul inegalat al acestor meleaguri și să faceți o sărbătoare din fiecare zi petrecută împreună! Vă doresc mult succes tuturor!
Inspector școlar general, Ana-Lucreţia-Maria Moldovan
|
Webmaster: mdcoroiu@yahoo.com, 004.0735.802.341 2016, Copyright CMD & ISJMM. All rights reserved. |